ROMÂNIA
PRIMĂRIA LOCALITĂŢII BORDEI VERDE
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
A SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
AL COMUNEI BORDEI VERDE
Capitolul I :
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1.
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Bordei Verde s-a înfiinţat în baza Hotărârea Consiliului Local nr. 47 din data de 30.11.2005, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 88 din 30.08.2001, a Legii 481 din 08.11.2004 modificată şi completată, şi a Ordinului MAI nr. 718 din 30.06.2005 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă s-a înfiinţat cu scopul apărării vieţii, avutului public şi/sau a celui privat împotriva incendiilor şi altor calamităţi în sectorul de competenţă, stabilit cu acordul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dunarea,, al al judeţului Braila, si consiliului local al localităţii. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă se organizează şi funcţionează în subordinea consiliului local al comunei Bordei Verde, de la înfiinţare şi până în prezent.
Art. 2.
Începând din (anul/luna/ziua) 2009.11.05 şi până in prezent, Serviciul Voluntar Pentru Situatii de Urgenta al comunei Bordei Verde este condus de Turbatu Emil. Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta este organizat ca structură funcţională distinctă în subordinea CLSU, sub denumirea de „Serviciu Voluntar pentu Situatii de Urgenta“ cu atribuţii privind apărarea vieţii, avutului public şi/sau privat împotriva incendiilor, precum şi pentru acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol, în caz de accident sau dezastru, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 60 din 28.08.1997 cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. Serviciul are următoarele atribuţii principale :
- desfăşurarea activităţii de prevenire, informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi a situaţiilor de urgenţă;
- executa acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, salvare şi deblocare, evacuare sau alte măsuri de protecţie a persoanelor şi a bunurilor;
- desfăşoară alte acţiuni de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă, la toate tipurile de riscuri din sectorul de competenta, în colaborare cu alte servicii voluntare de urgenţă sau cu serviciile profesioniste;
- pune în aplicare măsurile dispuse de preşedintele CLSU ;
- colaborează cu toate structurile locale, zonale sau naţionale din domeniul situaţiilor de urgenţă pentru asigurarea unui nivel de operativitate crescut şi desfăşurarea unor intervenţii operative şi eficiente.
Capitolul II :
ORGANIZAREA ŞI ATRIBUŢIILE SERVICIULUI VOLUNTAR
Art. 4. Constituirea, dimensionarea şi dotarea structurilor serviciului voluntar s-a făcut pe baza următoarelor criterii, pentru sectorul de competenţă:
- a) suprafaţa sectorului de competenta 8652 ha ;
- b) -numărul de locuitori: 2349 pe sate astfel ,Bordei Verde = 1189,Gabrielescu= 648,Liscoteanca =512;
-numarul de gospodarii se prezinta astfel satul Bordei Verde=514,satul gabrielescu=228,satul Liscoteanca=168.
- c) clasificarea localităţii din punct de vedere al riscurilor, conform catalogului local emis de către ISU Dunarea Braila;
- d) -tipurile de riscuri identificate în profil teritorial al localitaţii sunt următoarele : risc principal C-cutremur,S-seceta,Inz-inzapeziri,Atp-accident pe caile de transport
Art. 5. Serviciul voluntar este condus de un şef, calificat in domeniu şi are în structură:
- a) un compartiment cu specialişti pentru prevenire;
- b) echipe de intervenţie ;
- c) atelier de reparaţii şi întreţinere, după caz;
Art. 6. (1) Serviciul se încadrează cu personal angajat şi cu personal voluntar. Accesul în serviciu este nediscriminatoriu dar personalul încadrat trebuie să corespundă cerinţelor de pregătire fizică şi psihică şi să aibă aptitudinile, abilităţile necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor. La încadrarea personalului în serviciu se va ţine cont de necesarul de pregătire şi atestare a acestuia pentru specializările prevăzute în organigrama serviciului.
(2) În serviciu, funcţia de şef serviciu se încadrează în mod obligatoriu cu personal angajat. Personalul angajat trebuie să aibă calificarea şi atestarea necesare, conform reglementărilor în vigoare.
(3) Personalul voluntar, pe cât este posibil, va fi recrutat din rândul celor care au satisfăcut serviciul militar în specialităţi conexe sau au o calificare (atestat) în domeniul de intervenţie al structurii unde va fi încadrat. Pentru compartimentul de prevenire vor fi recrutaţi voluntari cu pregătire în domeniile necesare prevenirii situaţiilor de criză produse de tipurile de risc identificate pe teritoriul adminstrativ .Echipele din cadrul serviciului vor avea sefi de echipa ce vor fi obligatoriu calificati sau specializati in domeniul situatiilor de urgenta.
(4) Pentru posturile ocupate de către voluntari se vor recruta un număr de persoane mai mare decât cel prevăzut în organigramă. Cei neîncadraţi vor constitui rezerva de personal. Accesul voluntarilor în serviciu se face în baza unei testari prealabile şi după semnarea contractului de voluntariat.perioada initiala a contractului de voluntariat este de 6 luni cu prelungire pe perioada nedeterminata sau pana la neindeplinirea de catre voluntar a conditiilor care au stat la baza contractului de voluntariat.
(5) La încadrare, anual şi de câte ori este nevoie, personalul serviciului voluntar este supus controlului medical şi psihologic în condiţiile legii.
Art. 7. Compartimentul/specialiştii pentru prevenire are/au ca principală atribuţie prevenirea riscurilor producerii unor situaţii de urgenţă, prin activităţi de îndrumare şi control.
Numărul specialiştilor (personalului compartimentului) pentru activitatea de prevenire se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori şi de tipurile de risc din sectorul de competenţă, astfel :
- · Specialişti pecialisti pentru activitatea de prevenire :
- Ø pentru instituţiile publice şi operatorii economici din subordinea consiliului local: un specialist ;
- Ø în mediul rural, pentru 500 de gospodării cetăţeneşti, un specialist.
Art. 8.
(1) Echipele de intervenţie specializate se organizează în funcţie de specialitatea pe care o au, precum şi în raport cu categoriile şi tipurile de utilaje folosite pentru îndeplinirea atribuţiilor. Echipele de intervenţie specializate se încadrează cu personal stabilit conform prevederilor instrucţiunilor şi cărţilor tehnice de utilizare a utilajelor de intervenţie.
(2) Echipele specializate sunt constituite în funcţie de tipurile de riscuri identificate în sectorul de competenţă, pe următoarele domenii: (se vor stabili cele 6 echipe,cate doua pe sat component, cu câte 3-5 voluntari în funcţie de riscurile existente şi de nevoile de intervenţie
(3) În satele din compunerea comunei se vor organiza echipe de intervenţie specializate în stingerea incendiilor în raport cu categoriile şi tipurile de utilaje folosite pentru îndeplinirea atribuţiilor conform prevederile art.4 din prezentul regulament.
Art. 9. Atribuţiunile serviciului voluntar
- Ø Desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire, comportare şi apărare împotriva incendiilor sau dezastrelor :
- o executarea programului de pregătire de specialitate a voluntarilor;
- o cunoaşterea încălcărilor frecvente ale normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi a cauzelor de incendiu, sau alte situaţii de urgenţă;
- o sprijină conducătorii instituţiilor aparţinând primăriei pentru instruirea persoanelor care execută lucrări cu pericol de incendiu;
- o popularizează prin instructaje, cât şi pe timpul executării controalelor de prevenire, actele normative care reglementează activitatea de management a situaţiilor du urgenţă, cauzele şi împrejurările care duc la izbucnirea incendiilor sau alte situaţii de urgenţă şi consecinţele acestora ;
- o execută aplicaţii şi exerciţii practice de intervenţie;
- o participă la aplicaţii de cooperare cu serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă şi alte forţe stabilite prin planurile de cooperare;
- o asigură cunoaşterea tehnicii de luptă din dotare şi instrucţiunile de exploatare a acesteia;
- o asigură cunoaşterea tuturor tipurilor de riscuri, surselor şi sistemelor de alimentare cu apă;
- Ø Verifică modul de aplicare a normelor, dispoziţiilor, instrucţiunilor şi măsurilor de prevenire, care constă în:
- o efectuarea de controale asupra modului în care se aplică normele de prevenire a incendiilor sau a altor situaţii de urgenţă;
- o fac propuneri pentru înlăturarea constatărilor şi urmăreşte rezolvarea operativă a acestora;
- o stabilirea de restricţii ori interzicerea utilizării focului deschis şi efectuării unor lucrări cu pericol de incendiu în locuri cu substanţe inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii, explozii, etc;
- o asigură supravegherea cu personal şi mijloace tehnice de specialitate adecvate pericolului de incendiu a locurilor în care se execută diverse lucrări cu grad ridicat de periculozitate;
- o sprijină conducătorii instituţiilor subordonate primăriei pentru realizarea activităţii de prevenire;
- o sprijină pe conducătorii locurilor de muncă la organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă;
- o acţionează prin mijloace legale pentru înlăturarea imediată a oricărui pericol, constatat pe timpul controlului de prevenire sau adus la cunoştinţă de alte persoane;
- o informează primăria, personalul inspecţiei de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Braila asupra încălcărilor deosebite de la normele de prevenire şi starea de pericol făcând propuneri menite să înlăture pericolul;
- Ø Execută acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, căutare - salvarea, acordarea primului ajutor, limitarea efectelor unei situaţii de urgenţă, protecţia persoanelor şi a bunurilor materiale şi a mediului, evacuare, reabilitare,etc.:
- o întocmeşte documentele operative de intervenţie;
- o planifică, organizează şi execută instruirea voluntarilor asupra modului de intervenţie în diferite situaţii;
- o asigură menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de intervenţie, avertizare, anunţare şi semnalizare a incendiilor, a instalaţiilor de stingere, a surselor de alimentare cu apă şi a căilor de acces şi de intervenţie din cadrul localităţii;
- o asigură forţele şi mijloacele de intervenţie în caz de incendiu sau alte situaţii prin luarea tuturor măsurilor de protecţie până la înlăturarea stării de pericol;
- Ø Acordă ajutor persoanelor sinistrate sau a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozii, inundaţii, alunecări de teren, accidente şi în caz de dezastre naturale pe teritoriul localităţii:
- o participă la acţiuni de alimentare cu apă în caz de deteriorare a reţelei şi a surselor de alimentare cu apă;
- o menţine în stare de funcţionare mijloacele tehnice de refulare şi absorbţie a apei.
- o organizează şi pune în funcţiune, prin forţele proprii sau împreună cu alte structuri, locaţii speciale cu dotările necesare asigurării condiţiilor minime de supraveţuire a populaţiei ;
- Ø Participă la efectuarea de deblocări şi înlăturarea dărâmăturilor provocate de dezastre:
- o în acest scop trebuie să cunoască planurile clădirilor şi ale instalaţiilor tehnologice din cadrul localităţii. De asemenea vor fi însuşite cunoştinţele minime necesare despre instalaţiile de alimentare cu energie electrică, apă ;
- o stabileşte ipoteze de acţiune pentru stingerea incendiilor în situaţia în care datorită diferitelor situaţii sunt afectate reţelele instalaţiilor de apă pentru stingerea incendiilor din cadrul localităţii;
- o participă la salvarea persoanelor de sub dărâmături şi la deblocarea căilor de acces, în vederea asigurării deplasării mijloacelor tehnice, pentru intervenţii în situaţii de dezastre;
Art. 10. Atribuţiunile compartimentului/specialiştilor de prevenire
Formele prin care se execută activităţile de prevenire sunt:Graficul de control,Graficul de informare publica, reglementarea prin Hotărâri ale Consiliului local,Hotarari ale Comitetului Local Pentru Situatii de Urgenta, controlul şi informarea preventivă a populaţiei, precum şi pregătirea acesteia pentru situaţii de urgenţă, constatarea şi sancţionarea încălcărilor procedurilor legale.
Atribuţii:
- v verificarea respectării actelor normative şi reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă la proiectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
- v verificarea şi organizarea activităţii privind depistarea pericolelor potenţiale generatoare de riscuri pe timpul exploatării construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
- v întocmirea concepţiei de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă în scopul menţinerii riscurilor în limite acceptabile, stabilindu-se, după caz, măsuri în condiţiile legii;
- v controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
- v coordonarea şi controlul realizării pregătirii şi instruirii specifice a populaţiei şi salariaţilor, a modului de asimilare de către aceştia a regulilor şi măsurilor specifice, precum şi a comportamentului pe timpul manifestării unei situaţii de urgenţă;
- v înştiinţarea factorilor responsabili în managementul riscului despre existenţa, dimensiunea şi consecinţele riscului identificat în domeniul respectiv;
- v informarea şi educarea preventivă a populaţiei;
- v soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor în domeniul specific;
- v informarea populaţiei privind pericolele potenţiale de risc, inclusiv în locuinţe şi gospodării şi modul de comportare în situaţii de urgenţă.
Activităţile de prevenire desfăşurate de personalul de prevenire se finalizează prin întocmirea unor note de control în care se menţionează: locurile în care s-a desfăşurat activitatea, aspectele constatate, măsurile luate iar notele de control se centralizează, se analizează şi se păstrează la sediul primăriei într-un dosar special constituit,(Carnetul de control) pentru situaţiile deosebite constatate primarul va dispune măsurile care se impun pentru înlăturarea acestora.
Art. 11. Atribuţiunile echipelor de intervenţie si echipelor specializate
Echipele de intervenţie au următoarele atribuţiuni principale :
- · execută acţiuni de interventie pentru limitarea si inlaturarea Situatiilor de Urgenta cu utilaje mobile sau mijloace de interventie din dotare.
- · executa recunoasteri pe raza unitatii administrativ – teritoriale cu accent pe sursele de alimentare cu apa, posibilitatea accesului de interventie.
- · acorda ajutor persoanelor a caror viata este pusa in pericol in caz de incendiu, explozii, inundatii, alunecari de teren, accidente precum si in caz de dezastre;
- · evacueaza animalele si bunurile materiale aflate in pericol;
- · participa la inlaturarea efectelor negative ale dezastrelor.
-transmit mesajele de protecţie civilă către populaţie privind iminenţa producerii unor situaţii de urgenţă pe teritoriul localităţii, folosind sirena electrică sau alte mijloace avute la dispoziţie precum clopotele bisericilor ;
- o în locurile de distrugere datorită cutremurelor de pământ determină şi comunică următoarele:
- § locul şi numărul construcţiilor avariate, gradul de avariere şi umărul aproximativ al morţilor, răniţilor şi sinistraţilor;
- § localizarea persoanelor surprinse sub dărâmături;
- § gradul de blocare şi avariere a căilor de acces şi variantele de ocolire;
- § locul şi mărimea principalelor avarii la reţelele de utilitate publică;
- § locul, mărimea şi tendinţa de propagare a incendiilor;
- § existenţa pericolului de apariţie a unui dezastru complementar post-cutremur.
- o din zona afectată de alunecări de teren determină şi comunică următoarele:
- § suprafaţa, direcţia şi viteza de propagare a alunecărilor de teren;
- § locul, numărul şi gradul de avariere al construcţiilor, drumurilor sau reţelelor de utilitate publică;
- § numărul probabil al morţilor şi răniţilor şi poziţionarea acestora;
- § posibilitatea de apariţie a unor dezastre complementare:
- o din zona afectată de inundaţii determină şi comunică următoarele:
- § limitele porţiunilor de teren afectate cât şi gradul de avariere al facilităţilor economico-sociale din zonă;
- § posibilităţile de acces în zona afectată;
- § posibilităţile de asigurare a unor surse de apă potabilă;
- § posibilităţile de adăpostire şi evacuare a persoanelor sinistrate.
- Ø La deblocare-salvare sunt următoarele misiuni principale:
- o salvarea răniţilor şi celor surprinşi şi blocaţi în adăposturi, în clădiri avariate, distruse şi sub dărâmături;
- o executarea lucrărilor de sprijinire sau dărâmare a elementelor de construcţii ce prezintă pericol;
- o localizarea şi limitarea avariilor la reţelele de utilitate publică care prezintă pericol pentru personalul de intervenţie sau cel afectat;
- o amenajarea căilor de acces spre obiectivele de intervenţie şi pentru evacuarea răniţilor şi a sinistraţilor;
- o evacuarea apelor ce prezintă pericol pentru personalul de intervenţie şi pentru cel surprins în raionul de intervenţie.
- Ø La evacuare sunt următoarele misiuni principale:
- o organizează, conduce şi îndrumă desfăşurarea evacuării instituţiilor publice, agenţilor economici, populaţiei, colectivităţilor de animale, bunurilor materiale şi obiectelor culturale din locaţiile stabilite;
- o urmăreşte realizarea măsurilor de pregătire şi de desfăşurare a acţiunilor de evacuare, de primire, de repartiţie şi de cazare a populaţiei şi de depozitare a bunurilor materiale;
- o organizează, încadrează şi asigură funcţionarea punctelor de adunare, de îmbarcare, de debarcare, de primire şi de repartiţie;
- o realizează măsurile de asigurare privind transportul populaţiei, bunurilor materiale, colectivităţilor de animale, asistenţă medicală, pază, ordinea, legăturile fir şi radio şi evidenţa populaţiei pe timpul executării evacuării în raioanele din şi în care se execută aceasta;
- Ø Pe domeniul sanitar-veterinar exista următoarele misiuni principale:
- o acordarea primului ajutor medical şi transportul răniţilor la punctele de adunare şi evacuare;
- o participarea la aplicarea unor măsuri de antibioprofilaxie şi antiepidemice;
- o participarea la distribuirea ajutoarelor, asigurarea nevoilor de apă, hrană şi medicamente;
- o participarea la înlăturarea urmărilor dezastrelor şi reabilitarea zonei;
- o participarea la realizarea măsurilor la instituirea carantinei ;
- Ø Suportu logistic se defineste prin:
- o asigurarea cu alimente şi hrană a formaţiunilor de intervenţie,
- o asigurarea echipamentului de schimb, pe timp de vară sau iarnă,
- o asigurarea mijloacelor de transport răniţi ,
- o asigurarea aprovizionării formaţiunilor de intervenţie
- o asigurarea completării dotării formaţiunilor de intervenţie,
- Ø Toate echipele vor executa pe lângă activităţile specificate mai sus, în funcţie de situaţia concretă din localitate, alte activităţi funcţie de natura evenimentelor constatate şi de dinamica în timp a acestora.
Art. 12. Atribuţiile atelierului
Atelierul de reparaţii şi întreţinere este compartimentul tehnic destinat întreţinerii şi executării lucrărilor de reparaţii curente la mijloacele tehnice din dotare.
Capitolul III :
ATRIBUŢIILE PERSONALULUI DIN STRUCTURA SERVICIULUI VOLUNTAR
Art. 13. Atribuţiile şefului serviciului voluntar
Şeful serviciului voluntar este direct subordonat primarului comunei, preşedinte al comitetului local pentru situaţii de urgenţă, iar pe linia specializării – Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă DUNAREA al Judeţului BRAILA.
Răspunde de organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, potrivit prevederilor legii, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor în vigoare.Indeplineste functia de ,,Agent la inundatii,, . Face farte ca membru din Comitetul Loca Pentru Situatii de Urgenta al comunei Bordei Verde. El conduce activităţile cu privire la: asigurarea capacităţii operative şi de intervenţie, pregătire, planificare şi desfăşurarea activităţilor conform planului de pregătire şi intervenţie anual al serviciului voluntar.
El are următoarele atribuţii:
- Ø organizează şi conduce acţiunile echipelor specializate a voluntarilor în caz de incendiu, avarii, calamităţi naturale, inundaţii, explozii şi alte situaţii de urgenţă;
- Ø organizeaza activitatea de prevenire,
- Ø conduce actiunile de interventie in limita competentelor stabilite
- Ø intocmeste rapoartele de interventie
- Ø planifică şi conduce activităţile de întocmire, aprobare, actualizare, păstrare şi de aplicare a documentelor operative;
- Ø asigură, verifică şi menţine în mod permanent, în stare de funcţionare a tehnicii din dotare, potrivit ordinelor în vigoare;
- Ø asigură măsurile organizatorice, materialele şi documentele necesare privind înştiinţarea şi aducerea personalului serviciului voluntar la sediul acestuia, în mod oportun, în cazul producerii unor urgenţe civile sau la ordin;
- Ø conduce lunar, procesul de pregătire al voluntarilor pentru ridicarea capacităţii de intervenţie, potrivit documentelor întocmite în acest scop;
- Ø asigură studierea şi cunoaşterea de către personalul serviciului voluntar a particularităţilor localităţii şi clasificării din punct de vedere al protecţiei civile precum şi principalele caracteristici ale factorilor de risc care ar influenţa urmările situaţiilor de urgenţă din zona de competenţă;
- Ø urmăreşte asigurarea bazei materiale a serviciului voluntar prin compartimentul administrativ din cadrul primăriei pe baza normelor de dotare;
- Ø întocmeşte situaţia cu mijloacele, aparatura, utilajele şi instalaţiile din localitate care pot fi folosite în situaţii de urgenţă pe care o actualizează permanent;
- Ø asigură încadrarea serviciului de intervenţie cu personal de specialitate;
- Ø informează primarul şi compartimentul de prevenire cu atribuţii pe linia situaţiilor de urgenţă despre stările de pericol constatate pe teritoriul localităţii;
- Ø verifică modul cum personalul serviciului voluntar respectă programul de activitate şi regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului voluntar;
- Ø întocmeşte şi actualizează permanent documentele de organizare ale serviciului, informându-l pe primar despre acestea;
- Ø controlează ca instalaţiile, mijloacele şi utilajele de stins incendiu, celelalte materiale pentru intervenţie de pe teritoriul localităţii să fie în stare de funcţionare şi întreţinute corespunzătoare;
- Ø ţine evidenţa participării la pregătire profesională şi calificativele obţinute;
- Ø ţine evidenţa aplicaţiilor, exerciţiilor şi intervenţiilor la care a participat serviciul voluntar;
- Ø urmăreşte executarea dispoziţiilor date către voluntari şi nu permite amestecul altor persoane neautorizate în conducerea serviciului;
- Ø participă la instructaje, schimburi de experienţă, cursuri de pregătire profesională, organizate de serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
- Ø participă la verificarea cunoştinţelor membrilor serviciului voluntar la încadrare, trimestrial şi la sfârşitul anului pentru atestarea pe post conform indicatorilor de calificare;
- Ø împreună cu compartimentul/specialistul de prevenire verifică modul de respectare a măsurilor de prevenire în gospodăriile populaţiei şi pe teritoriul agenţilor economici din raza localităţii;
- Ø face propuneri privind îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi eliminarea stărilor de pericol;
- Ø pregăteşte şi asigură analiza semestriala si anuala al activităţii serviciului voluntar;
- Ø întocmeşte şi actualizează în permanenţă fişele postului pentru personalul voluntar;
- Ø ţine evidenţa participării personalului la intervenţie şi face propuneri pentru promovarea acestuia sau pentru acordarea de distincţii sau premii;
- Ø întocmeşte anual proiectul de buget pentru serviciu şi îl susţine în comisiile de specialitate;
- Ø urmăreşte în permanenţă execuţia bugetară şi face propuneri de rectificare dacă este cazul;
- Ø promovează în permanenţă serviciul în rândul populaţiei şi elevilor şi asigură recrutarea permanentă de voluntari;
- Ø ţine evidenţa persoanelor care si-au satisfăcut serviciul militar în specialităţi militare conenxe specializărilor din serviciu;
- Ø execută atribuţiile prevăzute în regulamentele şi instrucţiunile pe linia protecţiei civile, prevenirii şi stingerii incendiilor;
Prezentele atribuţii vor fi incluse în „Fişa postului”.
Art. 14. Atribuţiile şefului de compartiment/specialistului de prevenire pe timpul efectuării activităţii de îndrumare şi control:
- Ø acţionează cu fermitate pentru înlăturarea imediată a stărilor de pericol pe care le constată şi urmăreşte rezolvarea lor operativă;
- Ø stabileşte restricţii şi interdicţii la utilizarea sau efectuarea unor lucrări cu pericol dacă nu se respectă prevederile normelor de prevenire şi regulile de executare a lucrărilor cu risc;
- Ø verifică dotarea şi starea tehnică a mijloacelor P.S.I. de primă intervenţie în caz de incendiu, sursele de alimentare cu apă (rezervoarele de apă de incendiu şi hidranţi exteriori de incendiu) aparţinând localităţii;
- Ø verifică organizarea măsurile de prevenire la locurile de muncă (la agenţii economici);
- Ø controlează locurile de muncă unde se execută lucrări cu risc de incendiu;
- Ø informează conducerile agenţilor economici, şeful serviciului voluntar, conducerea consiliului local imediat după ce a constatat nereguli grave, sau stări de pericol de incendiu, explozii sau accidente tehnologice;
- Ø acţionează prin mijloace legale pentru înlăturarea imediată a stărilor de pericol de incendiu;
- Ø urmăreşte modul cum se respectă regulile privind interzicerea fumatului şi focului deschis în locurile stabilite;
- Ø verifică menţinerea liberă şi în stare de utilizare a căilor de acces pentru intervenţie şi de evacuare în caz de incendiu în cadrul localităţii şi la agenţii economici;
- Ø urmăreşte punerea în intervenţie şi în stare de funcţionare a instalaţiilor şi mijloacelor P.S.I. defecte;
- Ø în caz de incendiu sau de producere a unor dezastre, alarmează serviciul voluntar şi participă la stingerea incendiului sau înlăturarea urmărilor dezastrelor;
- Ø consemnează în registrul de însemnări toate constatările făcute şi le aduce la cunoştinţă şefului serviciului voluntar;
Art. 15. Atribuţiile şefului formaţiei de intervenţie
- v se subordonează şefului serviciului voluntar pentru situaţii de urgenta
- v răspunde de îndeplinirea atribuţiilor legale ce revin formaţiei de instruirea acesteia şi ridicarea continua a capacităţii ei de acţiune, de menţinerea unei discipline ferme în rândul voluntarilor;
- v organizează şi conduce nemijlocit instruirea de specialitate a formaţiei, întocmind în acest scop programul lunar, şi urmăreşte executarea lui întocmai, de întreg personalului formaţiei şi echipelor, executa instruirea metodica a şefilor de echipe.
- v organizează activitatea pentru prevenirea dezastrelor pe care o desfăşoară formaţia de intervenţie;
- v controlează modul de respectare a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi a mãsurilor de protecţie civilã, precum şi de dotare pe teritoriul localităţii şi sectorului de competentã şi acţionează operativ pentru înlăturarea oricăror încălcări
- v in cazul apariţiei unor stări de pericol , raportează imediat conducerii şi stabileşte împreună cu conducătorii locurilor de munca, masurile necesare ce se impun ;
- v organizează intervenţia formaţiilor pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor;
- v întocmeşte, cu sprijinul specialiştilor din compartimentul de prevenire, documente operative privind intervenţia pentru prevenirea şi înlăturarea dezastrelor ;
- v organizează zilnic intervenţia formaţiei pe schimburi (ture de serviciu) şi urmăreşte încadrarea completa a grupelor;
- v pregăteşte personalul formaţiei pentru intervenţie prin executarea de exerciţii şi aplicaţii pe timp de zi şi noapte, atât cu forte şi mijloace proprii cat şi în cooperare cu formaţiile vecine ;
- v controlează şi ia masuri pentru ca toate utilajele, accesoriile, echipamentul de protecţie şi substanţele chimice din dotarea formaţiei, precum şi instalaţiile de alarmare şi stingere din unitate sa fie în permanenta stare de funcţionare ;
- v organizează înştiinţarea şi alarmarea în caz de producere a dezastrelor către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă;
- v conduce formaţiunile în acţiunile de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor negative ale situaţiilor de urgenţã;
- v mobilizează personalul formaţiei pentru participarea pompierilor civili la concursurile profesionale specifice;
- v întocmeşte şi actualizează documentele operative ale formaţiilor, asigură păstrarea şi întreţinerea corespunzătoare a bunurilor din înzestrarea acesteia, precum şi a sediului, asigura ordinea şi disciplina, face propuneri de recompensare şi sancţionare a personalului formaţiunilor;
- v mobilizează personalul formaţiei pentru participarea pompierilor civili la concursurile profesionale specifice.
Art. 16. Atribuţiile şefului grupei de intervenţie
Se subordonează şefului formaţiei de intervenţie şi pe cale ierarhică serviciului voluntar, este şeful nemijlocit al echipei pe care o comandă şi are următoarele atribuţii:
- Ø răspunde de organizarea activităţii echipei de intervenţie (pompierilor civili) în lipsa şefului serviciului voluntar şi este înlocuitorul acestuia;
- Ø organizează intervenţia (ordinea de luptă) după decizia de organizare a serviciului voluntar (pompieri civili) şi conduce intervenţia în lipsa şefului;
- Ø verifică activitatea voluntarilor (pompierilor civili), astfel încât aceasta să se încadreze în programul zilnic de activitate şi respectarea ordinii şi disciplinei;
- Ø verifică activitatea voluntarilor şi dacă se află în capacitatea de a-şi executa sarcinile stabilite;
- Ø verifică modul cum se respectă sarcinile P.S.I. (prin controalele de prevenire a incendiilor);
- Ø consemnează în documentele serviciului toate activităţile care s-au efectuat, constatările făcute, măsurile luate şi evenimentele deosebite;
- Ø asigură respectarea graficelor de asistenţă tehnică, pentru menţinerea în stare de funcţionare a tehnicii de luptă, accesoriilor din dotare;
- Ø conduce intervenţia echipei/grupei la stingerea incendiilor, exploziilor, avariilor, la calamităţi naturale şi dezastre, pentru înlăturarea efectelor provocate, salvarea persoanelor şi evacuarea bunurilor;
- Ø execută programul de pregătire cu voluntarii din grupă;
- Ø soluţionează operativ toate problemele apărute la mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor din dotare;
- Ø nu părăseşte serviciul până nu este înlocuit de schimbul următor;
- Ø respectă şi impune respectarea programelor şi regulamentelor de organizare şi funcţionare a serviciului;
- Ø asigură predarea – primirea serviciului şi tehnicii de luptă la schimbul următor în stare de funcţionare, după regulamentul stabilit;
- Ø ţine permanent legătura cu sediul serviciului voluntar pe timpul executării serviciului pentru a realiza o intervenţie rapidă în caz de nevoie;
- Ø execută operaţii de întreţinere şi reparaţii la mijloacele P.S.I., în măsura calificarii şi atestării pe care o are.
Art. 17. Atribuţiile şefului echipei specializate
Se subordonează direct şefului formaţiei de intervenţie şi pe linie ierarhică şefului serviciului voluntar, este şeful nemijlocit al echipei pe care o comandă şi are următoarele atribuţii:
- Ø să conducă personal echipa/grupa în misiunile de intervenţie încredinţate în orice situaţie, la stingerea incendiilor, exploziilor, avariilor, calamităţilor naturale şi dezastrelor, pentru înlăturarea efectelor provocate, salvarea persoanelor şi evacuarea bunurilor;
- Ø să menţină în permanenţă legătura cu şeful serviciului, cu grupa/echipajul de intervenţie, raportează la începerea şi terminarea misiunii;
- Ø să conducă, şedinţele de pregătire cu personalul din subordine;
- Ø să cunoască personal folosirea şi întreţinerea mijloacelor din dotare;
- Ø să cunoască semnalele de alarmare, locul de adăpostire, locul de unde se ridică materialele repartizate pentru intervenţie;
- Ø să execute conform planificării instruirea personalului din subordine şi să ţină la zi prezenţa la pregătire;
- Ø respectă şi impune respectarea programelor şi regulamentelor de organizare şi funcţionare a serviciului;
- Ø asigură predarea – primirea tehnicii de intervenţie la schimbul următor în stare de funcţionare, după regulamentul stabilit;
- Ø ia măsuri de protecţia muncii pe timpul şedinţelor de pregătire, exerciţiilor, aplicaţiilor şi intervenţiilor;
- Ø să comunice şefului serviciului voluntar ori de câte ori absentează pe o durată mai mare de 24 ore.
Art. 18. Atribuţiile membrilor grupelor de intervenţie şi echipelor specializate
Se subordonează şefului serviciului voluntar şi şefului echipelor de intervenţie sau specializate, au următoarele atribuţii:
- Ø participă la toate activităţile de instruire de specialitate a serviciului voluntar;
- Ø execută antrenament pentru mânuirea corectă a tehnicii de luptă, accesoriilor şi echipamentului de protecţie;
- Ø respectă programul serviciului voluntar şi activităţile planificate, regulile de ordine interioară şi disciplina muncii;
- Ø nu părăseşte serviciul până la sosirea în unitate a schimbului următor;
- Ø execută controale asupra respectării normelor de P.S.I. şi supravegherea lucrărilor cu pericol de incendiu şi a locurilor de muncă cu pericol de incendiu;
- Ø acţionează operativ la toate tipurile de intervenţie;
- Ø să cunoască modul de funcţionare şi exploatare a tehnicii de luptă, a instalaţiilor de semnalizare – alarmare, de alertare şi intervenţie ;
- Ø foloseşte mijloacele de intervenţie judicios respectând instrucţiunile de utilizare;
- Ø îndeplineşte la timp sarcinile stabilite de şeful serviciului sau şeful nemijlocit ;
- Ø menţine permanent legătura cu sediul serviciului voluntar pe timpul executării unor activităţi şi a controlului de prevenire;
- Ø asigură menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare, alertare şi intervenţie ;
- Ø îndeplineşte sarcinile şefului de grupă ( echipă) în lipsa acestuia;
- Ø să comunice şefului serviciului voluntar şi şefului său ori de câte ori absentează pe o durată mai mare de 24 ore.
Capitolul IV :
GESTIONAREA PATRIMONIULUI SERVICIULUI VOLUNTAR
Art. 19. Asigurarea cu materiale, aparatură, tehnică şi carburanţi se face prin Consiliul local al comunei Bordei Verde pe baza prevederilor Ordinului nr. 75 din 2019, pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.. Dotarea echipelor specializate cu mijloace iniţiale – aparatură, echipament şi complete de protecţie, mijloace de transmisiuni, accesorii, substanţe şi alte materiale specifice se face conform normelor de înzestrare şi dotare din Ordinul nr.75/2019.
Art. 20. Tehnica şi mijloacele pentru intervenţie se asigură de către Consiliul local, anual, prin planul de buget, precum şi prin donaţii, sponsorizări interne sau internaţionale.
Art. 21. Consiliul local Bordei Verde răspunde de asigurarea tehnico-materială a serviciului voluntar; răspunde de modul de depozitare şi folosire, controlează periodic starea de operativitate şi stabileşte înlocuirea sau completarea sa prin personalul propriu de specialitate.
Art. 22. Asigurarea logistică a serviciului voluntar cuprinde logistica intervenţiei şi logistica serviciului constituindu-se din ansamblul măsurilor şi a activităţilor de asigurare cu tot ce este necesar pentru desfăşurarea tuturor activităţilor.
Logistica serviciului cuprinde aprovizionarea cu tehnică, bunuri materiale de intervenţie, asigurarea stării tehnice şi de întreţinere, asigurarea financiară.
(1) Logistica acţiunilor de intervenţie cuprinde ansamblul măsurilor şi activităţilor pentru asigurarea desfăşurării continue a acţiunilor de intervenţie şi cuprinde: asigurarea cu tehnică şi echipamente de intervenţie, asigurarea cu carburanţi – lubrifianţi, asigurarea cu echipament în funcţie de anotimp şi starea vremii precum şi cu echipament de protecţie adecvat intervenţiei, asigurarea transportului pentru aprovizionare, asigurarea medicală şi pentru accidente a personalului formaţiei.
(2) Logistica acţiunilor de intervenţie se planifică de şeful serviciului voluntar pe baza stocurilor de materiale existente în depozit şi a normelor de consum prevăzute de normative şi se aprobă primarul comunei.
(3) Cazarea, hrănirea şi odihna pentru perioadele mai mari de intervenţie se planifică de către şeful serviciului şi se asigură fie prin eforturi proprii ale beneficiarului intervenţiei, fie prin intermediul altor forţe care intervin, cu decontarea ulterioară a cheltuielilor.
(4) Asigurarea medicală a personalului formaţiei se asigură de către consiliul local.
Art. 23. Serviciul are în dotare 2 utilaje, echipamente şi accesorii de stingere a incendiilor şi intervenţie.
Art. 24. (1) Utilităţile necesare serviciului voluntar, precum şi spaţiile adecvate pentru pregătirea de specialitate a personalului, gararea, adăpostirea şi întreţinerea mijloacelor tehnice, depozitarea materialelor sunt dispuse la sediul serviciului .
(2) Spaţiile prevăzute la alin. (1) se dotează cu telefon şi mijloace de alarmare şi alertare, instalaţii utilitare, mijloace de pregătire, cu materiale de birotică şi de acordare a primului ajutor medical.
(3) Intreaga gestiune cu patrimoniul serviciului va fi data in primire sefului serviciului, pe baza de semnatura. De asemenea inventarul patrimoniul serviciului face parte din documentele de organizare, desfasurare si conducere a activitatii Serviciului, iar la predarea-primirea serviciului, obligatoriu se va verifica si acest patrimoniul.
(4) Personalul serviciului se antrenează, în poligonul de antrenament propriu sau în poligoanele de antrenament ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Dunarea Braila sau ale serviciilor private, în baza unor protocoale;
(5) Întreţinerea şi repararea autospecialelor şi utilajelor serviciului voluntar se fac, după caz, în atelierul propriu sau de către alte persoane fizice ori juridice atestate, conform legii, pentru activităţile respective.
Capitolul VI:
DISPOZIŢII FINALE
Art. 25. Pentru activitatea desfăşurată şi în mod deosebit pentru fapte de curaj, sacrificiu sau eroism, personalul serviciului voluntar, la propunerea şefului serviciului poate fi recompensat conform legii.
Art. 26. Modificarea programului serviciului voluntar se face de către conducerea consiliului local şi şeful serviciului voluntar în cazuri deosebite (incendii, explozii, dezastre), executarea de programe de pregătire şi participarea la concursuri profesionale, cazuri de boală şi lipsa de personal necesar încadrării serviciului
Art. 27. Serviciul voluntar constituit în localitatea Bordei Verde va funcţiona după acest regulament asigurând o eficienţă sporită activităţii de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă de pe teritoriul comunei.
Art. 28. La data intrării în vigoare a prezentului Regulament de organizare şi funcţionare orice dispoziţie contrară si anterioara îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 29. Prezentul regulament va fi completat periodic cu precizari specifice noilor modificări legislative.
Art. 30. Modificările regulamentului vor fi aprobate prin şedinţa Consiliului Local şi aduse la cunoştinţa membrilor serviciului voluntar în cel mai scurt timp.