Audiente Primar Luni, Viceprimar Miercuri si Secretar Joi de la  09:00-12:00

    Declaratiile de avere si interese depuse in Iunie 2020 de functionarli publici si alesii locali

    Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive” și ale art. 502 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, „Trimiterile făcute prin alte acte normative la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările următoare, se consideră a fi făcute la prezentul cod” și faptul că formularele declarațiilor de avere și de interese sunt aprobate prin Legea nr. 176/2010, nu este permisă modificarea acestora de către declarant (exemplu: art. 292 din Codul penal; Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). De preferinţă, declaraţiile vor fi tehnoredactate sau vor fi utilizate formularele editabile de pe Site-ul Agenției Naționale de Integritate. Vedeti ghidul de completare.

    Alaturat va comunicam declaratiile de avere si declaratiile de interese depuse in Iunie 2020 de functionarli publici si alesii locali din cadrul UAT comuna Bordei Verde, judetul Dambovita,dupa cum urmeaza:

     

     Nr Doc / Data 2020  Nume    Functie   Link 
     1 / 3 Iun  Dumitru Rotaru  Primar  declaratie_Rotaru_D.pdf
     2 / 12 Iunie  PETREA AUREL  Vice  declaratie_avere_Petrea.pdf
         Consilieri locali  DECLARATIE_AVERE-_INTERESE_CL.pdf
           declaratie_avere_Surdeanu.pdf
          Functionari  DECLARATIE_AVERE_FUNCTIONARI.pdf
           
           
           
           
           
           

     

     

    Când se depun declaraţiile?

    •  anual, până la data de 15 iunie;
    •  în termen de 30 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii;
    •  în termen de cel mult 30 zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii;
    •  în termen de cel mult 30 zile de la data încetării suspendării din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal;
    • o în perioada detaşării sau delegării, persoanele care sunt obligate să depună declaraţii de avere şi declaraţii de interese le depun la instituţia de la care au fost delegate sau detaşate;
    • o persoanele care candidează pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, consilier local sau primar sunt obligate să îşi declare averea şi interesele. Declaraţiile de avere şi de interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie, odată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare.

    Rectificarea declaraţiilor de avere şi de interese:

    •  la iniţiativa persoanei responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese - persoanele responsabile pot recomanda modificarea declaraţiilor în termen de 10 zile de la primirea acestora. Recomandarea privind rectificarea declaraţiilor se face în scris şi se transmite declarantului prin scrisoare recomandată sau se înmânează acesteia pe bază de semnătură de primire. Declarantul îşi poate rectifica declaraţia de avere şi/sau declaraţia de interese, în termen de cel mult 30 de zile de la transmiterea recomandării;
    •  la iniţiativa declarantului: în termen de 40 de zile de la depunerea iniţială a declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese; o declaraţiile rectificate pot fi însoţite de documente justificative;
    •  declaraţiile rectificate, împreună cu eventualele documente justificative depuse, se trimit de îndată Agenţiei, în copie certificată, de către persoana responsabilă.

     

    Atribuţiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese:

    •  primesc, înregistrează declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese şi eliberează la depunere o dovadă de primire;
    •  la cerere, pun la dispoziţia personalului formularele declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese;
    •  oferă consultanţă pentru completarea corectă a rubricilor din declaraţii şi pentru depunerea în termen a acestora;
    •  dacă sesizează deficienţe în completarea declaraţiilor, în termen de 10 zile de la primirea declaraţiei, persoana responsabilă va recomanda, în scris, pe bază de semnătură sau scrisoare recomandată, persoanei în cauză rectificarea declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese, în termen de cel mult 30 de zile de la transmiterea recomandării;
    •  trimit Agenţiei copia certificată a declaraţiei rectificată şi eventualele înscrisuri, de îndată ce a fost primită;
    •  evidenţiază declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese în registre speciale cu caracter public, denumite Registrul declaraţiilor de avere şi Registrul declaraţiilor de interese, ale căror modele se stabilesc prin hotărâre a Guvernului1 ;
    •  trimit Agenţiei copii certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, fără anonimizare, şi câte o copie certificată a registrelor speciale (Registrul declaraţiilor de avere şi Registrul declaraţiilor de interese), în termen de cel mult 10 zile de la primirea declaraţiilor. Aceste documente vor fi înaintate Agenţiei însoţite de o adresă de înaintare. Aceasta va cuprinde şi datele de identificare ale persoanei/persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, în cadrul respectivei entităţi (numele şi prenumele, numărul de telefon, adresa de email, precum şi actul administrativ de desemnare);
    •  întocmesc, după expirarea termenului de depunere, o listă cu persoanele care nu au depus declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese la timp şi informează de îndată aceste persoane, solicitându-le un punct de vedere în termen de 10 zile lucrătoare. Lista definitivă cu persoanele care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi/sau declaraţiile de interese, însoţită de punctele de vedere primite, se transmite Agenţiei până la data de 1 august, în fiecare an;
    •  asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de Internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire. La afişare, vor fi anonimizate următoarele informaţii: adresa imobilelor declarate (cu excepţia localităţii unde sunt situate), adresa instituţiei care administrează activele financiare, codul numeric personal, precum şi semnătura. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de Internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii;
    •  acordă consultanţă referitor la conţinutul şi aplicarea prevederilor legale privind declararea şi evaluarea averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi întocmesc note de opinie în acest sens, la solicitarea persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese.

    Statistica Web

    Astazi160
    Ieri1152
    Saptamana160
    Luna9852
    Total785209

    24-12-23
    © 2024 UAT Primaria Bordei Verde, Jud Braila. All Rights Reserved. Designed By Absolut Web Expert.
    AȚI ÎNTÂMPINAT O PROBLEMĂ TEHNICĂ? TRIMITEȚI-NE UN MESAJ LA ADMINISTRATOR SITE

    | Creare Site Scoala Gimnaziala | Realizare Site Scoala Gimnaziala | Realizare Site Gradinita | Realizare Site Primarie | Realizare Site primarie si institutii |